Astazi, medicamentele sunt peste tot in jurul nostru, iar femeile gravide si cele care alapteaza pot avea nevoie de unele. Stii pe care sa le eviti?

Societatea actuala este alimentata de mass-media si de medici in ceea ce priveste medicamentele pe care le alegem sau ni se prescriu. Din nefericire, femeile insarcinate, cele care alapteaza si copiii nu se abat de la regula. Dimpotriva, au o sensibilitate mai mare si au o nevoie mai mare de medicamente.

De multe ori, nu ajungem la medic pentru o prescriere corecta si luam medicamente dupa ureche. Ai idee cate medicamente trebuie evitate in timpul sarcinii, dar si ca proaspata mamica cand alaptezi? Poti citi prospectul, dar exista mult prea multe medicamente care nu au fost testate pe femei insarcinate, asadar, siguranta lor nu este recunoscuta 100%.

Este de preferat ca in perioade cum sunt sarcina si alaptarea sa se evite vaccinarea si medicamentele, deoarece iti poti agrava starile gestatiei si postgestatiei si mai ales ii faci rau copilului, care si asa este bombardat inca din burtica cu ecografii, zgomot, stres. Mai ales ca este o perioada stresanta si plina de griji, sa nu fii tentata sa iei antidepresive si imunodeprimante. Unele dintre aceste substante pot deregla imunitatea mamei si implicit a bebelusului.

Va prezentam o lista de medicamente ce trebuie evitate in sarcina si alaptare, daca esti interesata pentru sanatatea ta si a micutului.

Medicamente interzise in sarcina

Antidepresivele– pot cauza tahicardie fatului, retentie urinara si probleme de respiratie; este de inteles stresul din timpul gestatiei, dar poti incerca alternative naturale anti-stres.

Hormonii estrogeni, steroizii androgeni si anabolizantii– pot cauza malformatii fatului, malformatii uterine si feminizarea fatului, daca este baiat. De evitat sunt si contraceptivele si medicamentele antiepileptice, care produc malformatii la fat in ceea ce priveste unghiile, degetele si anomalii cranio-vasculare.

Sulfamidele (biseptrin), chinolonele (ciprofloxacina, norfloxacina, ofloxacina), doxicilina, antitiroidienele, anticoagulantele cumarinice, ce pot provoca hemoragii (acenocumarol, warfaina), aspirina, morfina si aminoglicozidele, cum este gentomicina.

Vitamina A ar putea fi pusa si ea pe aceasta lista, deoarece este interzisa la inceputul sarcinii si recomandata abia dupa nastere. Desigur, variantz naturala, care se gaseste si in uleiul de peste si nu cea sintetica. In ultimul trimestru de sarcina poate fi administrata doar daca nu este vorba de malformatii la fat. In rest, este buna pentru imunitate, dezvoltarea pielii, a oaselor, creierului si sistemului imunitar.

Sarea iodata este si ea contraindicata.

Suplimentele cu vitamine si minerale nu se recomanda, mai ales ca multe dintre ele contin substante chimice, ce pot pune in pericol dezvoltarea fatului.

In indemana puteti gasi alternative naturale, nemodificate genetic, ceaiuri si fructe, care pot fi un aliat de nadejde in diminuarea starilor de rau.

Medicamente interzise in timpul alaptarii

Laptele matern este forma preferata de alimentatie pentru bebelusi. Majoritatea medicamentelor administrate de mama in timpul alaptarii ajung in laptele matern in mica cantitate. Din acest motiv, proaspetele mamici trebuie sa fie atente la prospectul pastilelor, daca nu vor sa puna in pericol sanatatea bebelusului.

Exista putine medicamente care pot cauza probleme de sanatate sugarilor, chiar si intr-o cantitate foarte mica, dar pericolul este mare. Dintre acestea mentionam urmatoarele.

-Aspirina-cauzeaza insuficienta hepatica la sugari si este mai bine sa faci o plimbare sau o baie fierbinte, daca esti racita sau ai o migrena

Antiinflamatoarele

Antireumaticele

Antidepresivele– acestea sunt contraindicate atat in timpul sarcinii cat si dupa nastere; persista mult timp in organismul bebelusului dupa alaptare si ii pot face rau; exista unele antidepresive triciclice care sunt sigure, dar asta este treaba medicului sa va spuna

Contraceptivele orale, precum Mycroginom sunt contraindicate in alaptare, deoarece provoaca dezechilibre hormonale bebelusului, prin continutul de hormoni

Laxativele– daca sunt administrate de mama, vor fi administrate si piticului prin alaptare si poate avea si el diaree

Citostaticele

Cortizonii-provoaca insuficienta corticosuprarenala si intarzierea cresterii

Sedativele– pot da somnolenta sugarului

Metronidazol-provoaca tulburari neurologice

Amfetaminele

Medicamente antitiroidiene– determina aparitia gusei si hipotiroidism

Medicamente radioactive pentru teste de diagnosticare

Cloramfenicolul– total interzis in alaptare, deoarece poate provoca grave probleme sugarrului, uneori chiar decesul

Supermami13 te sfatuieste sa nu iei medicamente dupa ureche, sa citesti mereu cu atentie prospectele si intrebi medicul despre orice nelamurire pe care o ai. El este in masura sa dea un tratament adecvat sarcinii sau alaptarii sau sa-ti aduca la cunostinta alternative naturale si sigure.

 

Cu drag,

Supermami!

Sursa foto: spectrumnews.org